Povestea hărții de Human Design (BodyGraph) începe cu Mandala.

Mandala

Human Design Mandala
Mandala în Human Design

Din cercul mandalei, pozițiile planetare se așază în harta natală. Fiecare își ia locul în câte un centru energetic (acele forme geometrice pe care le vezi în hartă / aspecte ale vieții tale). Amprentările de domeniul conștientului se duc în hartă reprezentate cu negru, iar cele de domeniul inconștientului se duc în hartă reprezentate cu roșu. Așa apar acele liniuțe negre și roșii pe care le vezi ieșind din centrii energetici.

De la Mandală la BodyGraph

Mandala Bodygraph
De la Mandala la Harta de Human Design

Mandala arată pozițiile planetelor atât în momentul nașterii, cât și cu aproximativ 88 de zile înainte de naștere. Acel moment dinaintea nașterii este momentul în care partea conștientă din tine s-a întâlnit cu ceea ce se formase până atunci, adică forma fizică ce a combinat tot ceea ce tu moștenești de la cei din familia ta (părinți, bunici). Mintea (partea conștientă) se contopește atunci cu forma fizică (partea inconștientă), cu vehiculul cu care ai venit în această existență. De la acel moment, ele călătoresc împreună formând ceea ce înseamnă un nou născut (așa cum ai fost atunci când ai venit în această lume).

Conștient - inconștient în harta de Human Design
Conștient (Personalitate) și Inconștient (Design)

Centri și porți

În interiorul centrilor energetici, planetele se așază fiecare în câte o poartă. Porțile sunt reprezentate în hartă cu câte un număr, de la 1 la 64. Așezarea planetelor în porți vine tot din reprezentarea lor în mandală.

Human Design gates and centers
De la porți la centri

Definiții

Activarea porților în hartă înseamnă că ai din punct de vedere nativ un aspect definit din centrul energetic respectiv. Un aspect al energiei centrului pornește printr-un canal energetic către centrul vecin. Atunci când energia care pleacă printr-o poartă ajunge până la centrul vecin (prin activarea porții de la celălalt capăt al canalului), cei doi centri de la fiecare capăt devin colorați (definiți) în harta natală. Înseamnă că acolo energia curge neîntrerupt de la un centru la altul. În acest fel poți spune că ai ceva ce te definește în mod consecvent. Este ceva ce manifești în exterior, ceva ce și ceilalți pot observa la tine.

Defined center Human Design
Centru definit, porți, canale

Conexiuni

Însă și porțile activate (definite) care nu au o conexiune cu poarta de la celălalt capăt al canalului reprezintă o definiție a ta. Deosebirea constă în faptul că energia reprezentată de poarta definită va căuta să ajungă la poarta de la celălalt capăt prin conexiunea cu ceilalți. Vom căuta astfel ceea ce credem că ne lipsește. Avem din punct de vedere genetic tendința de a fi atrași de cei care sunt diferiți de noi, care au definiții pe care noi nu le avem.

Undefined attraction Bodygraph
Atracția deschiderii în hartă

Prin activarea (definirea) porților, respectiv canalelor energetice, ajungem la o configurație în care avem mai mulți sau mai puțini centri activați (definiți / colorați). Din această configurație ne dăm seama și cum se formează aura energetică ce ne definește. Aura este asociată cu fiecare dintre cele 4 tipuri din Human Design.

Aura and Types Human Design
Definirea tipurilor și aura lor energetică

Un centru definit (colorat) ne vorbește despre faptul că energia reprezentată de acesta se va manifesta în noi într-un mod constant, consecvent, în funcție de porțile prin care circulă energia centrului. Un centru nedefinit (alb) ne vorbește însă despre acel aspect al vieții noastre pe care fie ne vom concentra atenția, fie va fi reprezentat prin manifestări inconstante, inconsecvente. Tot aici vom primi și energie, influență, condiționare de la cei din jurul nostru.