Tranzit Poarta 2 – Receptivitate – Poarta Direcției Sinelui

Poarta 2 Human Design

Receptivitatea ca fundament prin care este determinat orice răspuns. Esența acțiunii.

(Perioada: joi 03 mai 2018 ora 21:04 –> miercuri 09 mai 2018 ora 16:29)

Poarta 2 este despre direcție. Acea direcție care nu este sub controlul nostru conștient. Reprezintă Șoferul care ne conduce pe drumul Sinelui autentic.

Human Design ne învață că nu avem de ales în anumite privințe. Suntem limitați de propriul design, suntem făcuți într-un fel anume și este bine să ne acceptăm acele daruri pe care am venit să le manifestăm în această existență, înainte de a alerga după „vise deșarte”. Să căutăm în interiorul nostru sămânța care poate până acum nu a fost lăsată să crească.

Tot ceea ce putem face la nivel de decizie este să ne lăsăm purtați de Șofer pe drumul nostru, sau să ne împotrivim, să încercăm să găsim o explicație rațională pentru tot ceea ce se întâmplă în viața noastră.

Perioada afectată de tranzitul Soarelui prin Poarta 2 aduce, ca și în perioada precedentă, melancolie și mutație. Este posibil să existe schimbări bruște ale direcției, după o perioadă de calm aparent. Începând cu ziua de duminică, apoi de luni, avem de-a face și cu energia adusă de poziția Lunii, respectiv a lui Marte în Poarta 60, care se întâlnește la celălalt capăt al canalului cu energia Porții 3, adusă de poziția lui Uranus. Ceea ce înseamnă un plus de melancolie, un plus de energie a mutației și posibile depresii venite din lipsa de control asupra momentelor în care se produc anumite schimbări. Este vorba despre Canalul Mutației, care poate aduce schimbări atât în sine cât și în cei din jur, prin a împuternici odată cu vibrația pe care o emană direcția în care mergem, în combinație cu energia Porții 2.

Așadar, ceea ce putem face în această perioadă este să avem încredere în Direcția Sinelui, să nu ne mai împotrivim și să ne aducem aminte că avem 2 instrumente de bază la dispoziție: Strategia și Autoritatea. Să ne întoarcem la lucruri de bază, înainte de a ne îndrepta spre alte detalii.

imagine creată cu contribuția: https://pixabay.com/photo-2946959/ 

În Human Design, tranzitul Soarelui prin cele 64 de porți energetice reprezintă 70% din influența pe care o are condiționarea planetară asupra noastră. Tranzitele reprezintă un potențial ce poate fi urmărit la cei din jur sau, în măsura în care este corect pentru fiecare dintre noi, prin intermediul Strategiei și Autorității personale, pot deveni parte din experiența noastră zilnică.

Alina Ioan

Alina Ioan

Ghid de Human Design certificat de International Human Design School / Consilier pentru dezvoltare personala / Trainer / Formator

Sharing is caring 🙂