Tranzit Poarta 35 – Progres – Poarta Schimbării

Ca design, progresul nu poate exista într-un vacuum și este dependent de interacțiune

(Perioada: sâmbătă 02 iunie 2018 ora 01:38 –> joi 07 mai 2018 ora 22:37)

Dacă în ultimele zile ne concentram pe talentul ce ni-l putem dezvolta prin repetiție, identificându-ne (sau nu) cu anumite tipare ce se pot dovedi potrivite în viitor, în următoarele zile atenția ne este adusă înspre talentul pe care-l putem dobândi dintr-o multitudine de experiențe prin care trecem de-a lungul vieții. Poarta 35 spune „Simt”, de obicei fiind vorba despre „simt că este vorba despre o schimbare”. Iar schimbarea la care se referă este una care vine din progresul care poate să apară în timp prin acumularea unor experiențe de viață prin care trecem în mod direct. Progresul care vine din foamea pentru noi experiențe, pentru a „vedea ce se găsește de cealaltă parte a gardului”.

Ne întoarcem, bineînțeles și de această dată la conceptele fundamentale din Human Design: propria noastră Strategie în viață și propria Autoritate decizională pentru a ști care sunt acele experiențe prin care este bine să trecem și care ne vor putea aduce satisfacția de a spune „știu cum este, am experimentat, am trecut prin asta”. Poarta 35 face parte dintr-o energie bazată pe împărtășire: împărtășim și celorlalți din experiența noastră de viață din care am învățat câte ceva. Dăm mai departe din ceea ce suntem prin propriile experiențe. Iar din punctul de vedere al Porții 35, avem nevoie să intrăm în experiențe de viață, ciclice, care au un început și un sfârșit, cu claritate, fără a acționa impulsiv, mental, sau în funcție de o reacție de moment.

Energia acestor zile ne indică și momentul în care putem spune „gata, știu cum este pentru că am fost acolo, acum este momentul pentru o nouă experiență”. Este senzația de „plin”. Și este bine să luăm experiențele așa cum sunt ele, fără a le considera personale, ci pur și simplu experiențe de viață. Cu toate că ne putem afla în situația de a ne dori experiențe pline de emoție și simțire, avem, fiecare dintre noi, tot ceea ce ne trebuie pentru a ști, din interior, care sunt experiențele potrivite. Experiențe pe care să le trăim alături de ceilalți, prin interacțiune și care să ne ducă spre progres.

Această hexagramă sugerează imaginea Soarelui care răsare și se mișcă pe cer. Virtuțile și forțele Înțeleptului duc la rezultate strălucitoare, vizibile deja și în lumea exterioară.” – din I-Ching, Cartea Schimbării, hexagrama 35 (Progres)

imagine creată prin contribuția: https://pixabay.com/photo-717488/

În Human Design, tranzitul Soarelui prin cele 64 de porți energetice reprezintă 70% din influența pe care o are condiționarea planetară asupra noastră. Tranzitele reprezintă un potențial ce poate fi urmărit la cei din jur sau, în măsura în care este corect pentru fiecare dintre noi, prin intermediul Strategiei și Autorității personale, pot deveni parte din experiența noastră zilnică.

Alina Ioan

Alina Ioan

Ghid de Human Design certificat de International Human Design School / Consilier pentru dezvoltare personala / Trainer / Formator

Sharing is caring 🙂