Tranzit Poarta 52 – Muntele neclintit – Poarta nemișcării

Poarta 52 Human Design

Inacțiune temporară și auto-impusă în beneficiul evaluării

(Perioada: luni 25 iunie 2018 ora 14:37 –> duminică 01 iulie 2018 ora 12:12)

Suntem obișnuiți ca zi de zi să facem câte ceva, să ne concentrăm pe a face, pe acțiune. Însă în aceste zile, energia porții 52 ne aduce concentrarea pe starea de inacțiune. O inacțiune care să ne facă să ne oprim un pic din a face pentru a lăsa loc evaluării, în principal a energiei de care dispunem sau nu pentru a face ceva. Este o energie pură care ne face să ne concentrăm cu o tensiune pasivă până în momentul în care putem simți din interior că este momentul potrivit pentru a acționa, cu ajutorul vitalității și bucuriei pe care o găsim atunci când ne ocupăm de ceea ce contează cu adevărat.

Și pentru că suntem obișnuiți să acționăm în permanență într-un sens sau altul, această energie poate să aducă cu sine și stări de depresie venită dintr-un sentiment de vină care poate spune „De ce stau? De ce nu-mi pot concentra energia pe ceva anume pentru a face?”. Ne poate da o stare non-autentică de neliniște. Energia de a face vine întotdeauna atunci când îi este vremea. Putem doar să observăm acest lucru. Să ne observăm pe noi înșine și energia de care dispunem sau nu înainte de a acționa.

Tensiunea este prezentă pe parcursul procesului de evaluare pentru că nu este vorba despre a face. Nu este nimic de făcut. Dacă nu există ceva pe care să ne concentrăm, nu este nimic de făcut.” – Ra Uru Hu

În același timp, este prezentă și energia canalului care are puterea de a ne ghida energia în baza unor tipare și tendințe logice (Canalul unui Alfa – Designul conducerii către bine sau rău). Este cel care proiectează anumite tipare logice înspre un viitor mai bun, prin capacitatea de a influența și împărtăși nevoia de a schimba tiparele pe baza cărora am funcționat până atunci, printr-un proces de îmbunătățire, de adaptare continuă la mediul înconjurător. Tiparele stabilite se vor dovedi însă viabile sau nu pe parcursul timpului, prin experimentare directă. Așadar, atât timp cât acceptăm faptul că nu putem deține controlul absolut al vieții noastre în mod conștient, ci că există o forță interioară care ne ghidează ca un compas personal, vom fi întotdeauna pregătiți pentru a schimba ceva, pentru a ne adapta fluxului vieții.

imagine creată prin contribuția:  https://pixabay.com/photo-2592792/

În Human Design, tranzitul Soarelui prin cele 64 de porți energetice reprezintă 70% din influența pe care o are condiționarea planetară asupra noastră. Tranzitele reprezintă un potențial ce poate fi urmărit la cei din jur sau, în măsura în care este corect pentru fiecare dintre noi, prin intermediul Strategiei și Autorității personale, pot deveni parte din experiența noastră zilnică.

Alina Ioan

Alina Ioan

Ghid de Human Design certificat de International Human Design School / Consilier pentru dezvoltare personala / Trainer / Formator

Sharing is caring 🙂